sâmbătă, 18 iulie 2020

Ma doare cumplit dorul de mare

Ma doare cumplit dorul de mare


In anii trecuti, la vremea aceasta aveam deja in spate cateva iesiri la mare. Anul acesta inca nu am apucat sa o vad si nici nu stiu cand se va intampla. Marea este la doar 20 de mile de casa mea, dar cat timp a fost vremea buna, Scotia s-a aflat in celebrul lockdown.

Acum, ca vremea s-a inrautatit si lockdown-ul s-a mai relaxat, o persoana din familie are o problema grava de sanatate si nu poate merge cu noi. Nu ar fi frumos din partea noastra nici sa mergem singuri, lasand omul singur cu cainii in casa.

Am putea lua cainii cu noi la mare, desigur. Dar nu oricine are dulai nebuni ca ai mei. Bruno nu poate fi lasat liber, caci ataca orice alt caine ii iese in cale. Onix, pe de alta parte, nu prea suporta sa mearga cu masina, mai ales asa drum lung. Ultima data a vomat si matele din ea la intoarcere.


Mi-e dor de mare. Sunt convinsa ca si ei ii e dor de mine, altfel nu m-ar chema cu atata putere zi si noapte. Astazi am cautat niste poze cu flori prin calculator si am dat peste poza de mai jos. Imaginea cu marea albastra m-a izbit ca un val rece intr-o zi de ianuarie.

In anii trecuti mergeam saptamanal la Edinburgh, acolo unde exista o plaja de care sunt absolut indragostita. Daca ajungeti prin zona, mergeti sa mancati calamar pe plaja la Portobello. Eu nu stiu daca voi reusi anul acesta. Nici in vacanta nu vom merge.

Ma uit la poza facuta in Spania si aproape ca imi vine sa plang. Ce putine griji aveam anul trecut! Munceam, castigam bani suficienti cat sa traiesc bine si sa merg in concedii prin tari straine. Eram toti sanatosi si voiosi. Nu plutea deasupra omenirii nici un pericol.

Ma doare cumplit dorul de mare


Si acum doi ani a fost bine. M-am plimbat mult prin Scotia. Inclusiv cu barca pe mare, sa vad o Colonie de pasari pe o stanca din Scotia. Am fost si in Sardinia, unde marea este ca nicaieri in alta parte a lumii: calda, limpede si primitoare. Iubesc apa marii sarde!

Astazi ma doare dorul de mare. Nu pot pleca. Am mult de scris, caci e singura solutie prin care pot castiga bani in acest moment. Nu atat de multi pe cat mi-as dori, din pacate. Am incercat si cu afilierea, dar probabil nu fac ce trebuie, caci nu reusesc sa vand nici macar o carte de pe urma careia sa primesc un mic comision.

Iata, in loc sa scriu, sa imi vad de treburi, stau si ma plang pe blog. Bocetul asta cu miros sarat de mare infuriata nu ma ajuta. Dar poate ca totusi ma va racori, sa pot continua sa scriu in orele urmatoare. Daca nu, probabil ca voi lasa rusinea deoparte si imi vor ruga sotul sa ma duca la mare, sa imi alunge tristetea, asa cum a facut acum doi ani.

Ma doare cumplit dorul de mare!

2 comentarii:

  1. De ce nu îți educi câinele în așa fel încât să nu mai atace pe oricine îi iese în cale. Că poți face și pârnaie pentru asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar crezi ca nu am incercat? Bruno are cinci ani si jumatate. In tot acest timp am incercat absolut tot ce a fost omeneste posibil, inclusiv cu 2 dresori, unul in Romania, unul in Marea Britanie. Primul mi-a spus ca nu intelege cum putem sta cu el in casa, ca e rau, rau, rau. Cel din Scotia mi-a spus ca nu vede alta solutie decat sa il plimbam prin locuri pustii si sa ocolim cainii pe care ii vedem. In rest el e o bunatate de animal, iubitor si deosebit de atent cu oameni, pisic si copii. Ca sa o introducem pe Onix in casa a fost nevoie de o jumatate de zi, o tona de recompense si munca a 5 oameni. Asta in conditiile in care Bruno e relativ ok cu puii de caine, iar Onix avea doar 4 luni si e fetita.

      Ștergere

Postări populare