Intoarcerea fiului risipitor a reusit sa ma marcheze asa cum putine carti au facut-o, poate si pentru ca am reusit sa o citesc la varsta la care fetele se viseaza intr-un anumit fel. Fiecare cuvant scris de Radu Tudoran mi-a patruns adanc in suflet si m-a facut sa am senzatia ca sunt insasi eroina cartii, ca eu sunt cea care iubeste, sufera, spera, viseaza...
Cu toate astea, prea multe amanunte nu imi amintesc. Retin foarte bine doar intensitatea trairilor ce ma incercau in timp ce ochii imi alergau flamanzi peste randurile cartii, iar sufletul imi vibra la unison cu fata ce isi oferise tineretea unui barbat de care si eu, cititorul, ma indragostisem.
Eu eram cea care il astepta, eu eram cea care il primea cu inima in palme la fiecare intoarcere, ofranda adusa zeului meu.
As vrea sa recitesc aceasta carte, sa o vad cu ochii de acum si sa inteleg de unde vine puterea cuvintelor. Ma intreb in sinea mea daca nu cumva Intoarcerea fiului risipitor le baga romancelor in cap ideea de supunere excesiva fata de barbat, de acceptare a oricarei neplaceri in numele iubirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu