Buzele tale calde mi-au sarutat pleoapele. Mi-au mangaiat aripile fine si mi-au imbratisat picioarele lungi si subtiri. Soare, Marite Soare, cat mi-ai lipsit! Te-am plans si te-am chemat de mii de ori. Nu ma auzeai. Azi ai venit nechemat si imi faci rau, ma arzi cu dragostea invapaiata, soptea viespea intinzand antenele spre astrul care lumina cerul, crezand ca nu o aude nimeni. Dar eu eram acolo si inregistram tot, pentru posteritate. O vedeam cum se chirceste sleita intr-o margine de burlan. Cuprinsa de mila fata de biata viespe fara aparare, i-am strigat soarelui sa nu mai dogorasca. El mi-a raspuns din inaltul cerului, maiestuos si sigur pe sine:
-Doar cei puternici supravietuiesc! Uite, ti-am trimis si tie o raza de soare, prima din acest an. Te-ai bucurat de ea. Ai prins-o in pumn si ai intins-o pe piele, sa-ti inroseste obrajii palizi si sa dai stralucire ochilor. Viespea de ce nu face acelasi lucru? I-a fost dor de mine? Nu prea cred. Nu dovedeste in nici un fel.


