Era fiul meu adolescent. Nu mai avea nevoie sa fie tinut in brate de mami. Se descurca bine fara sa mai fie tinut de mana. Il luau fetele in brate si il rasfatau. Eu, ca mama, simteam ca pierd ceva, dar nu puteam face nimic. E cursul firesc al vietii. Copiii cresc, parintii raman cu nostalgia vremurilor cand puiul era mic.
O voce in capul meu tipa zi si noapte: ia-ti un caine, ia-ti un caine! Aveam si blog deja. Eram activa, scriam zilnic diverse povesti de viata sau chiar povesti imaginare. Daca as fi avut niste "self-love journals", as fi scris si in ele, numai sa imi pastrez sanatatea mintala, caci momentul cand am inteles ca mi-a crescut copilul mare a fost extrem de dureros.
Atunci l-am adoptat pe Bruno, cainele pe care il am de aproape sapte ani. Vezi aici cum arata un caine de terapie neconventionala, un caine care mi-a schimbat viata si m-a facut sa trec mai usor peste momentul cand fiul meu a devenit adult.
Nu intotdeauna este usor sau suficient sa privesti in interiorul tau pentru a gasi pacea. Factorii externi contribuie si ei intr-o mare masura la starea ta de bine sau mai putin bine. Tocmai de aceea un caine poate fi elementul cheie care sa te aduca pe linia de plutire. Sau, de ce nu?, scrisul intr-un jurnal sau pe blog.
Important este sa nu stai prea mult sa iti plangi de mila, ci sa treci la fapte, sa cauti cea mai buna solutie pentru tine ca sa duci o viata buna, sa traiesti in armonie cu tine si cu mediul inconjurator, sa ai o viata sociala activa si sa poti zambi zilnic.
