luni, 12 iunie 2017

Cum sa te bucuri de viata

Mi-am rupt perechea de tenisi in care ma simteam cel mai bine, insa nu regret prea tare, caci "accidentul" a avut loc pe cand alergam cu Bruno prin iarba inalta a verii. Fericirea cainelui mi-a adus zambetul pe buze si pacea in suflet. In aceasta dimineata mi-a iesit in cale doamna care nu are loc de noi pe strazi. Probabil politia a ajuns deja la usa ei si i-a recomandat sa isi vada de treaba, caci s-a prefacut ca nu ma vede. Cu toate astea, mi-a intunecat pentru o clipa sufletul. Cat de rai pot fi unii oameni? Tot astazi am urmarit si filmuletul in care doua adolescente din cartierul in care locuiesc bat o fata de seama lor. Ma oripileaza gandul ca asemenea persoane traiesc printre noi. Pamantul nu e cel mai roz loc din univers, iar oamenii clar nu sunt cele mai bune si mai miloase vietati, insa ma uit in sus, spre cerul senin si spre soarele care isi imparte cu noi razele calde si-atunci imi dau seama (imi amintesc) cat e de frumoasa viata.

Putem alege sa vedem partile ei urate sau putem trai veseli, bucurandu-ne de nimicurile care ne ies in cale la tot pasul. Eu aleg a doua varianta si va sfatuiesc si pe voi sa procedati la fel. Cititi o carte

vineri, 9 iunie 2017

Adidasi de dama ieftini de vanzare

Aveam nevoie de niste adidasi de dama pe care sa ii incalt cand ies cu cainele la plimbare. Am tot cautat pe internet pantofi sport ieftini si comozi si am reusit intr-un final sa gasesc o pereche de adidasi negri cu putin mov care se potriveau perfect nevoilor mele. M-am grabit sa dau comanda si i-am primit destul de repede. Din pacate, imediat ce i-am incaltat mi-am dat seama ca nu ii voi putea purta niciodata. Acesti adidasi ieftini de dama, cu toate ca sunt trecuti in acte ca fiind marimea 40, nu ma cuprind. Sunt mult mai potriviti pentru o persoana care poarta la picior marimea 38-39, asa ca ii scot la vanzare cu un pret de nerefuzat.
Adidasi ieftini de dama de vanzare, pret 25 de lei. Pantofii sunt nou-nouti. Nici macar sireturile nu am apucat sa le pun. As prefera sa ii predau personal in Ploiesti, ca sa nu deranjez oamenii cu livrare prin posta, caci acolo trebuie platita si taxa de transport. Va rog sa ma ajutati cu o distribuire a acestui articol! 

joi, 8 iunie 2017

O zi cu soare in suflete

Vremea de afara nu este prea imbietoare astazi. A plouat toata noaptea si cerul continua sa fie innorat, dupa cum poate observa orice om care se uita pe geam sau care iese din casa. Dar asta nu ne poate impiedica sa pastram soarelede ieri in suflete si sa ne incalzim inimile cu bucurii simple, la indemana oricui. O cafea aromata bauta alaturi de prieteni, o bucatica de ciocolata, un trandafir parfumat, un zambet de copil sau orice altceva avem la indemana. 
Dragi prieteni, va doresc sa aveti o zi cat mai buna, cu soare in suflete si zambet pe chipuri!

Postări populare