Seara se lasa mult prea repede si ma gaseste mult prea obosita. Daca ma intrebi, habar nu am cu ce mi-am ocupat ziua, ce treburi importante am facut, ce ganduri marete m-au bantuit, ce fapte de vitejie voi putea trece in autobiografie. Ma intind in pat si deschid televizorul. Caut o emisiune care sa ma relaxeze, sa ma elibereze de stresul acumulat. Ei na, cum aduna stres un om care nici nu isi poate aminti lucrurile importante de peste zi? Pledul e racoros. De afara se aud voci. Pisicile ciulesc urechile, atente la strigatele baietilor ce par a fi bauti. Musc din rulada de ciocolata. Beau un strop de apa. La tv e un rahat de emisiune despre femei criminale, o lunga lalaiala plina de scene reproduse cu ajutorul unor actori ce joaca fals. As vrea sa citesc. Ochii imi fug spre raftul unde mi-am pus cateva dintre cartile mele dragi. Le stiu fiecare litera si oricum nu ma mai ajuta ochii. Ma gandesc la ele cu nostalgie. Trebuie neaparat sa merg la un control oftalmologic, sa imi rezolv problema. Ma uit iar spre rafturile la care a muncit atat de mult sotul meu pentru a le da acel aspect de vechi. Imi aduc aminte ca nu mi-am dat cu crema pe maini. Cobor din pat. Iau crema, iau si o carte. Poate reusesc sa vad literele. Desarta speranta! Nici daca aprind toate luminii lumii nu pot vedea piticaniile astea. Parca ar fi niste purici aliniati in formatie. Mai bine ma intorc la femeile astea criminale. Tampitele, isi omoara sotii pentru a incasa asigurarea de viata (pe naiba, asta e asigurare de moarte). Asa isi asigura un loc binemeritat in puscarie, pe viata. Ochii mi se inchid pe nesimtite, dupa un ultim gand spre multele carti pe care as vrea sa le citesc si nu pot...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu