marți, 21 aprilie 2015

Viespea in tunelul timpului

Buzele tale calde mi-au sarutat pleoapele. Mi-au mangaiat aripile fine si mi-au imbratisat picioarele lungi si subtiri. Soare, Marite Soare, cat mi-ai lipsit! Te-am plans si te-am chemat de mii de ori. Nu ma auzeai. Azi ai venit nechemat si imi faci rau, ma arzi cu dragostea invapaiata, soptea viespea intinzand antenele spre astrul care lumina cerul, crezand ca nu o aude nimeni. Dar eu eram acolo si inregistram tot, pentru posteritate. O vedeam cum se chirceste sleita intr-o margine de burlan. Cuprinsa de mila fata de biata viespe fara aparare, i-am strigat soarelui sa nu mai dogorasca. El mi-a raspuns din inaltul cerului, maiestuos si sigur pe sine:
-Doar cei puternici supravietuiesc! Uite, ti-am trimis si tie o raza de soare, prima din acest an. Te-ai bucurat de ea. Ai prins-o in pumn si ai intins-o pe piele, sa-ti inroseste obrajii palizi si sa dai stralucire ochilor. Viespea de ce nu face acelasi lucru? I-a fost dor de mine? Nu prea cred. Nu dovedeste in nici un fel.

-Marite Soare, nu toti stiu sa isi exteriorizeze sentimentele. Sunt convinsa ca viespea, ca mai toate insectele, nu poate trai fara tine. 

In acest timp, viespea se strecurase deja in tunelul timpului si, pas cu pas, mergea inapoi, in cautarea Soarelui Primordial, cel pe care il iubise, cel care o ajutase sa creasca si o invatase ce e viata, diferit de nesuferitul din primavara lui 2015. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare